Coperta articolului „A da fără a primi: dezechilibrul emoțional care golește un cuplu”, cu Dana Iancu, seria Epuizarea emoțională în cuplu
| |

A da fără a primi: dezechilibrul emoțional care golește un cuplu

Capitolul face parte din cartea „De ce ne retragem când ne doare? Singurătatea în doi”, pe care o poți răsfoi online, pagină cu pagină.

Citește cartea online →

Ea își amintește ziua de naștere a fiecărui prieten al lui. Îl ascultă când are o zi grea, îi pregătește ceaiul când e răcit, îi încurajează proiectele. Când ea are o zi grea, el spune „lasă, trece” și dă drumul la televizor. Nu e un om rău. Doar că, de ani de zile, ea dă și el primește. Iar ea începe să se golească.

Dezechilibrul emoțional este una dintre cele mai tăcute surse de epuizare într-un cuplu. Vorbim aici despre grijă, atenție, ascultare, sprijin. În acest articol din seria „Epuizarea emoțională în cuplu” ne uităm la ce se întâmplă când un partener dă mult mai mult decât primește.

Munca emoțională dintr-o relație

Orice relație presupune un anumit efort emoțional. Să observi când celălalt e trist. Să întrebi cum a fost la medic. Să-ți amintești ce îl îngrijorează. Să-i oferi încurajare înaintea unui interviu. Să repari atmosfera după o ceartă. Toate acestea sunt forme de muncă emoțională, adesea invizibile, dar esențiale pentru ca o relație să fie vie.

Într-un cuplu sănătos, această muncă circulă în ambele sensuri. Uneori unul dă mai mult, alteori celălalt, în funcție de perioadă și de nevoi. Problema apare atunci când, pe termen lung, munca emoțională devine responsabilitatea unui singur om. Atunci relația începe să semene cu o fântână din care se scoate apă, dar în care nu se mai toarnă nimic.

Cum arată un dezechilibru emoțional

Un singur partener inițiază discuțiile importante. Celălalt răspunde, uneori chiar implicat, dar niciodată nu deschide el subiectul.

Un singur partener repară după conflicte. El sau ea face primul pas, își cere scuze primul, caută soluții, chiar și atunci când nu a greșit.

Nevoile unuia sunt mereu prioritare. Programul, starea de spirit, prietenii, preferințele unuia dintre parteneri dictează viața cuplului, iar celălalt se adaptează.

Sprijinul vine într-o singură direcție. Când unul are nevoie, celălalt e acolo. Invers, răspunsul e o grabă, o glumă sau o schimbare de subiect.

Curiozitatea e unilaterală. Unul întreabă, celălalt povestește. Rar se întâmplă invers.

De ce ajunge cineva să dea mai mult

Dezechilibrul rareori apare pentru că unul dintre parteneri e egoist și celălalt e sfânt. De cele mai multe ori, el are rădăcini în poveștile personale ale amândurora.

Partenerul care dă mult a învățat poate, din copilărie, că iubirea se câștigă prin grijă. A fost copilul cuminte, cel care îi liniștea pe părinți, cel care nu crea probleme. Pentru el, a avea grijă de ceilalți e un mod de a se simți în siguranță și valoros. Uneori, ia această grijă atât de mult asupra lui încât nu mai lasă loc ca celălalt să ofere ceva.

Partenerul care primește mai mult nu a învățat poate niciodată să observe nevoile celorlalți. A crescut într-o familie în care emoțiile nu se discutau sau în care altcineva avea mereu grijă de toate. Nu refuză să dea. Pur și simplu nu știe cum, sau nu își dă seama că este nevoie.

Despre psihologie și psihoterapie mai poți citi în Cărți scrise de Radu Leca de psihologie și psihoterapie.

Uneori, dinamica se întreține singură. Cu cât unul dă mai mult, cu atât celălalt are mai puțin spațiu și motiv să dea. Și cu cât celălalt dă mai puțin, cu atât primul simte nevoia să compenseze.

Cum se simte omul care se golește

La început, partenerul care dă mult o face cu bucurie. Îi place să aibă grijă, să fie de folos, să fie omul pe care se poate baza celălalt. Dar, în timp, apare o oboseală pe care nu o poate explica.

Încep să apară resentimentele. Mici, la început: „Ar fi putut și el să întrebe”. Apoi mai mari: „Nimeni nu are grijă de mine”. Apare și vinovăția pentru aceste gânduri, pentru că pare meschin să ții socoteala într-o relație de iubire. Și, de multe ori, apare singurătatea: sentimentul că ești singur, deși ești cu cineva.

Psihologia descrie această stare ca pe o formă de epuizare prin compasiune: dai atâta grijă încât nu mai rămâne nimic pentru tine. E același tip de oboseală pe care o simt adesea îngrijitorii, asistentele sau terapeuții, doar că acum se petrece acasă.

Povestea Anei

Ana are 42 de ani și lucrează ca asistentă medicală. Toată ziua are grijă de pacienți, iar acasă continuă: de soț, de fiul adolescent, de mama ei, care locuiește la câteva străzi distanță. Când prietena ei cea mai bună a întrebat-o, într-o seară, „și pe tine cine te ține în brațe?”, Ana a început să plângă și nu s-a mai putut opri.

„Nu m-a întrebat nimeni asta de ani de zile”, a spus mai târziu. „Nici eu nu m-am întrebat.” Soțul ei nu a fost niciodată rău cu ea. Doar că s-a obișnuit ca ea să fie cea puternică, cea care știe, cea care rezolvă. Iar Ana s-a obișnuit să nu ceară.

Când, în terapie, Ana a început să spună cu voce tare ce îi lipsește, soțul ei a fost surprins. Nu știa. Pentru că ea nu îi lăsase niciodată loc să afle, nu pentru că nu i-ar fi păsat.

Cum se poate reechilibra relația

Observă-ți tiparul. Primul pas este să recunoști, fără vină, că dai mai mult decât primești. E o constatare despre o dinamică.

Spune ce îți trebuie, concret. Mulți oameni care dau mult așteaptă ca celălalt să ghicească ce au nevoie, așa cum ei ghicesc mereu nevoile altora. Încearcă să spui direct: „Aș avea nevoie să mă întrebi cum a fost ziua mea” sau „Mi-ar face bine să mă îmbrățișezi când ajung acasă”.

Lasă spațiu gol. Încearcă, pentru o perioadă, să nu mai preiei automat totul. Ca să-i dai celuilalt ocazia să ofere, nu ca pedeapsă. Uneori, spațiul acesta e umplut surprinzător de repede.

Primește fără să minimalizezi. Când partenerul îți oferă ceva, oricât de mic, primește. Evită „nu era nevoie” sau „lasă, fac eu”. Mulți oameni care dau mult nu știu, de fapt, să primească.

Vorbiți despre echilibru, nu despre vină. Întrebarea „cum ne putem susține mai bine unul pe altul?” deschide mai multe uși decât „tu nu faci niciodată nimic pentru mine”.

Când dezechilibrul nu se schimbă

Există și situații în care, oricât de clar ar fi exprimate nevoile, celălalt nu răspunde. Nu poate sau nu vrea. În aceste cazuri, e important să nu continui să te golești la nesfârșit în speranța că lucrurile se vor schimba singure. O discuție cu un psihoterapeut te poate ajuta să înțelegi ce e posibil în relația ta și ce nu, și să iei decizii care îți respectă și propria nevoie de grijă.

În loc de încheiere

Iubirea nu e o contabilitate, dar nici o fântână fără fund. O relație sănătoasă are nevoie ca ambii parteneri să dea și să primească, chiar dacă nu mereu în aceeași măsură. Să recunoști că te-ai golit nu înseamnă să iubești mai puțin. Înseamnă să-ți amintești că și tu meriți grijă, atenție și iubire, exact ca omul pentru care faci atât de multe.

Opinia psihologului Radu Leca

Partenerii care dau mult vin adesea la terapie cu o întrebare: „Cum îl fac să se schimbe?”. Le explic, cu blândețe, că putem lucra mai întâi la ce pot schimba ei înșiși: felul în care cer, felul în care primesc, felul în care își pun limite.

În multe cazuri, schimbarea unuia dintre parteneri pune în mișcare întreaga relație. Când omul care a dat totul începe să-și ceară dreptul la grijă, celălalt e pus în fața unei realități noi. Unii parteneri răspund frumos și învață să ofere. Alții se opun. În ambele situații, omul care s-a golit câștigă ceva esențial: claritate.

Opinie Dana IANCU

Multe femei au fost educate să fie cele care au grijă. De părinți, de soț, de copii, de colegi. Am cunoscut femei extraordinare care știau perfect de ce are nevoie fiecare om din jurul lor, dar nu știau să răspundă la o întrebare simplă: „Tu de ce ai nevoie?”.

Cred că una dintre cele mai importante lecții pentru o femeie este să învețe să primească. Să accepte o mână întinsă fără să se scuze. Să ceară fără să se simtă o povară. Iubirea adevărată nu e un drum cu sens unic, iar o femeie care se iubește pe sine îi învață și pe ceilalți cum să o iubească.

Seria „Epuizarea emoțională în cuplu”

  1. Epuizarea emoțională în cuplu: când iubirea obosește în tăcere
  2. Semnele epuizării emoționale în relație: ce îți spune corpul înainte să recunoști
  3. Povara mentală în cuplu: oboseala celui care ține minte totul
  4. Tăcerea din cuplu: când nu mai ai putere nici să te cerți
  5. Burnout-ul care vine acasă: când oboseala de la job intră în relație
  6. Epuizarea după copii: când cuplul devine echipă de logistică
  7. A da fără a primi: dezechilibrul emoțional care golește un cuplu
  8. Certurile care se repetă: oboseala conflictelor fără sfârșit
  9. Intimitatea care se stinge: dorința, oboseala și distanța din cuplu
  10. Drumul înapoi: cum vă refaceți după epuizarea emoțională în cuplu

Similar Posts