"Macul" piesă de teatru radiofonic de Dana Iancu, copertă articol Dana Iancu

„Macul” piesă de teatru radiofonic de Dana Iancu

Capitolul face parte din cartea „Măștile impuse”, pe care o poți răsfoi online, pagină cu pagină.

Citește cartea online →

„MACUL” piesă radiofonică (Partea I)

Personaje:
– ADELA – tânără, hotărâtă, voce ușor răgușită de frig și fugă.
– DANA – farmacistă, mama Adelei; calm aparent, nervi ținuți strâns în dinți.
– ALEX – tatăl lui Andrei; pragmatic, obosit, încăpățânat.
– ANDREI – iubitul Adelei; febril, între lucid și delir.

Timp: 1989, a treia zi de la începutul revoluției.
Loc: zona Pieței Unirii, apoi o unitate (magazie/camară).

SCENA 1 – Piața Unirii, noapte, tancuri, pași în fugă

SFX: vânt tăios. bubuit îndepărtat. rafale rare. șenile pe asfalt ud. strigăte amestecate, ca prin ceață.

NARATOR (opțional, foarte scurt): A treia noapte. Orașul respiră ca un animal rănit. Când luminile se sting, oamenii învață să audă altfel.

SFX: pași repezi. respirație grăbită.

ADELA (șoptit, către sine): Piața… Unirii… farmacia e după colț… Doamne, dacă… dacă mai e ceva înăuntru. Trebuie să găsesc…

SFX: un geam atins, metalic. un clinchet mic. apoi un bubuit la distanță; Adela se lipește de zid. Timpanele o dor, tremură din tot corpul. Fiori reci o trec din tălpi până în creștet.

ADELA: Nu te uita. Nu te opri. Nu te opri.

SFX: pas alergat. apoi se oprește brusc.

ADELA (șoptit): Ușa… are lacăt. Cu ce sparge lacătul?

SFX: își caută ceva în buzunar; chei, metal; apoi se apleacă după o piatră și lovește tare lacătul. Tare, ritmic, cu putere. Lacătul cedează.

ADELA (printre dinți): Hai… hai… numai o fiolă să fie. Doar una. Doamne Ajută-mă să găsesc o fiolă.

SFX: se aude rafală mai aproape. un ricoșeu. Adela se aruncă la pământ. Simte cimentul sub trup. Își lipește fața de podea. Simte vibrațiile și ascultă vocile ce se apropie.

ADELA (tremurat): Andrei… rezistă. Minunea mea te rog să reziști, vine iubirea ta la tine.

SFX: tăcere scurtă, grea. Apoi pași de militari trecând. Adela își ține respirația. Auzise ce puteau femeile, pe vremea celui de al doilea război mondial, când erau prinse de soldații nazisti

VOCE SOLDAT (îndepărtat): Nu stați la geamuri! Îndepărtați-vă de geamuri.

SFX: pașii se îndepărtează. Adela se ridică.

ADELA: Acum.

SFX: două lovituri mai puternice. lacătul cedează cu un „clanc”. ușa scârțâie.

SCENA 2 – Farmacie, întuneric, miros de alcool sanitar.

SFX: ușă închisă repede. scârțâit. pași pe gresie. obiecte mișcate. respiră controlat. de afară, bubuituri înfundate.

ADELA (șoptit): Sertare… sertare… antitermice… paracetamol… (pauză) Ce prostie, să cauți normalitate într-un sertar.

SFX: sertar deschis. sticluțe clincănesc.

ADELA: Aici… nu. (alt sertar) Nici. (își pierde răbdarea) Unde le ții, mamă?

SFX: un zgomot în spate. Adela îngheață.

DANA (din întuneric, calm rece): În sertarul în care nu intră copilul pe furiș.

SFX: Adela inspiră brusc. un pas înapoi.

ADELA: Mamă…? Tu… tu ce cauți aici?

DANA: Lucrez aici, Adela. Uneori uităm lucruri simple când ne apucă eroismul.

ADELA (repede): Nu e eroism. E Andrei. Are febră. Delirează. N-avem nimic. Nimic.

DANA: Știu. Au venit azi zece ca tine. „Doamna farmacistă, dați-mi ceva.” Și eu ce să le dau? Aer?

ADELA: Ai putea să-mi dai măcar o fiolă de paracetamol.

DANA: Paracetamolul nu e fiolă. E comprimat. Antitermicul injectabil e altceva.

ADELA: Atunci dă-mi orice scade febra. Orice, mamă.

DANA (tăios): Nu-ți mai folosi vocea aia de „mamă”. Nu acum. N-ai venit să mă vezi. Ai venit să furi.

ADELA (cu nod): Am venit să salvez un om.

DANA: Un om care te va trage după el. Un om care… (se oprește) Nu contează. Nu acum. Un om ce a mai fost căsătorit pentru o perioadă. Tu nu vezi că iți pierzi timpul cu el???

SFX: afară o explozie mai aproape; geamurile vibreză.

DANA (mai jos): Stai jos.

ADELA: Nu pot. Dacă mor acolo și eu stau jos aici,

DANA: Stai jos, Adela! (pauză; mai moale) Sau măcar stai în umbră. Te rog.

SFX: Adela se mișcă, se lipește de tejghea.

ADELA: De ce ești aici singură?

DANA: Pentru că dacă plec, mâine n-o să mai existe nimic. Și pentru că… (oftat) pentru că n-am știut unde ești. Și aici am cheile.

ADELA (încet): Nu sunt copil.

DANA: Ba ești. În război, toți suntem.

SFX: bătăi în ușă, scurte, insistente.

ALEX (de afară): E cineva acolo? Doamnă farmacistă! Vă rog!

ADELA (șoptit): Alex…?

DANA: Cine?

ADELA: Tatăl lui Andrei.

DANA (o ironie amară): Ce coincidență minunată. Deschide.

ADELA: Mamă, deschide, este important

DANA: Deschide. Dacă-l lași afară și-l prinde o rafală, o să ai încă un motiv să mă urăști. Și nu mai am loc în mine pentru asta.

SFX: ușa se descuie. intră un bărbat, respirând greu.

SCENA 3 – Farmacie, întâlnirea

SFX: ușă trântită, zăvor. Alex își scutură haina udă. de afară, sirenă scurtă, oamenii alergau lasându-și capul cât mai în față

ALEX: Mulțumesc… mulțumesc. Doamnă, caut… ceva pentru febră. Băiatul meu… Andrei… (observă) Adela?

ADELA: Andrei e rău.

ALEX (repede): Știu. Am fost la spital – haos. M-au trimis la policlinică, de acolo la… nimeni nu mai știe nimic. Am ajuns aici dintr-o recomandare în alta. Ziceau că farmacista ține ceva de rezervă.

DANA (sec): „Ține”. Sigur. Ca și cum medicamentele cresc în sertar. Cine v-a trimis?

ALEX: Un medic… nici nu i-am reținut numele. Mi-a zis „mergeți la Unirii, la Dana”. (pauză) Sunteți Dana?

DANA: Sunt Dana. Și dvs sunteți?

ALEX: Alex, Tatăl lui Andreiuț

DANA: Alex. (o bătaie scurtă în voce) Tatăl lui Andrei.

ALEX (își dă seama): Aha. Și dumneavoastră sunteți… mama Adelei.

ADELA (între ei): Nu e momentul.

DANA: Ba e mereu momentul când copiii noștri ard de febră și noi jucăm teatru cu orgolii.

ALEX (înghite): Nu vreau teatru. Vreau să trăiască.

DANA: Atunci spuneți-mi exact: câtă febră? De când?

ALEX: Nu am termometru. Dar arde. Tremură. Uneori vorbește… aiurea. Zice că a văzut flori roșii prin zăpadă.

ADELA (aproape plângând): Maci. Tot zice de maci.

DANA (se oprește o fracțiune): Macii nu cresc iarna.

ADELA: Știu! De-aia mi-e frică.

SFX: Dana deschide sertare, caută. sticluțe, cutii.

DANA: Am… puțin metamizol. (pauză) Dar e injectabil și trebuie făcut corect. Altfel îi faceți mai mult rău.

ALEX: Știu să fac injecții. Am făcut armata sanitar. (se grăbește) Vă rog.

DANA (prudent): Nu „știți”, domnule. Ori știți, ori nu. În vremuri ca astea, „aproape” e periculos.

ALEX (cu o oboseală sinceră): Doamnă… am mers toată ziua. Am trecut printre tancuri. Am văzut oameni căzând. Dacă îmi spuneți că nu-mi dați nimic, mă duc iar. Dar dacă aveți ceva… nu-l lăsați să ardă.

SFX: Dana pune pe tejghea o fiolă, apoi încă una, ezită.

DANA: Una. Atât. Și un flacon de alcool. Și seringi… dacă mai am.

ADELA: Mamă, îți mulțumesc.

DANA (fără să se uite la ea): Nu-mi mulțumi. Nu fac bine. Fac minimul. Binele ar fi fost să nu ajungem aici.

SFX: se auzi un bubuit foarte aproape. geamul zdrăngăne. o ploaie de tencuială.

ALEX: Ne prind aici.

DANA: Nu ieșiți acum. Vă duc într-un loc mai sigur. La unitate, în spate, e o cămară. Pereți groși. (către Adela) Tu vii.

ADELA: Eu trebuie să ajung la Andrei!

DANA: Și o să ajungi. Dar nu ca țintă pe mijlocul străzii. Două minute. (către Alex) Luați asta. Țineți-l la piept, să nu se spargă.

SFX: obiecte împachetate rapid, hârtie, pânză. pași grăbiți.

SCENA 4 – Drum scurt spre unitate / adăpostire

SFX: ușă din spate. vânt. pași pe alee. o rafală; toți se lipesc de zid. respirații.

ADELA (șoptit): Andrei o să moară și eu stau și mă lipesc de zid.

ALEX (în șoaptă, ferm): Dacă ieși acum, mori tu înaintea lui. Și nu-i folosești.

DANA: Încă puțin. Aici.

SFX: o ușă grea de metal se deschide. ecou de încăpere mică. ușa se închide cu zgomot surd.

SCENA 5 – Cămara unității, semiîntuneric, apropiere forțată

SFX: tăcere relativă. doar bubuituri înfundate, ca prin pereți groși. picură apă într-o găleată.

DANA: Stați jos. Nu vă sprijiniți de raftul ăla, cade. Vă lovește

ALEX (oftat, se așază): (către Adela) Unde e Andrei?

ADELA: La o vecină… într-un apartament pe lângă pod. L-am lăsat cu o pătură și… (vocea i se rupe) cu promisiunea că mă întorc.

DANA: Și te-ai întors la farmacie, nu la spital.

ADELA: Spitalul e plin. Și… mi-a zis cineva că aici… că tu ai.

DANA (cu o oboseală adâncă): Bine. Ai făcut ce-ai știut. (pauză) Alex… domnule Alex… injecția asta nu e bomboană. După ce i-o faceți, îl hidratați. Dacă aveți apă fiartă, ceai, orice.

ALEX: Am înțeles.

DANA: Și dacă febra nu cedează… îl duceți la spital, chiar dacă e haos.

ADELA: Cum să-l duc? Pe umeri?

Despre psihologie și psihoterapie mai poți citi în Cărți scrise de Radu Leca de psihologie și psihoterapie.

DANA: Dacă trebuie, da.

SFX: afară un bubuit, mai lung; ceva se prăbușește în depărtare.

ALEX (încet): Doamnă Dana… știu că nu vă place de mine. Sau de băiatul meu.

DANA: Nu-mi place ideea că fiica mea își pune viața în mâinile febrei altcuiva. Atât.

ALEX: Era pe timpuri un psiholog care vorbea despre dragoste. Leca, da Leca. Andrei n-a cerut febra asta. Și nici Adela n-a cerut să se îndrăgostească. Asa spunea psihologul…nu ceri să te îndrăgostești. Se întâmplă pur și simplu

DANA (scurt): Îndrăgostirea e ușoară. Greu e după. Nu cred în dragoste

ADELA (explodează, dar șoptit): Greu e acum! Greu e când nu există pastile, când există gloanțe! Greu e când tu, mamă, te uiți la mine de parcă iubirea mea e o greșeală de inventar!

SFX: tăcere. numai picurul de apă se auzea.

DANA (încet, cu un fel de sinceritate care doare): Mi-e frică pentru tine. Și când mi-e frică, mă fac… aspră. Ca să nu se vadă. Dragostea cuprinde sexul, copiii, obligațiile.

ALEX: Și mie mi-e frică. (pauză) Știți ce e caraghios? Eu am crezut că, dacă sunt tată, o să pot opri lucrurile. Dar uite-mă: cerșesc o fiolă.

DANA: Nu cerșiți. Cereți. E altceva.

ADELA (mai liniștită): Putem pleca acum?

DANA: Încă nu. Mai sunt rafale. (pauză) Spune-mi… Andrei chiar vede maci?

ADELA: Da. Zice că-s roșii, de parcă… de parcă cineva a vărsat vopsea pe zăpadă.

DANA (abia auzit): Sau sânge.

ALEX (își drege vocea): Când eram mic, bunica zicea că macul… te adoarme.

DANA: Macul și opiul. Da. Dar noi n-avem luxul ăla. Noi trebuie să rămânem treji. În Basarabia, la creșă și grădiniță copii erau adormiți cu mac. Puneau îngrijitoarele într-un tifon mac și ii puneau pe copii să sugă din tifon, până adormeau.

SFX: pași în coridor, cineva trece pe lângă ușă. se aude un „Șșșt!”. apoi liniște.

DANA (mai aproape de Alex, fără să vrea): Dacă ieșim pe rând, pe colțul din stânga, ajungem la scara din spate. De acolo… (se oprește) În mod normal, aș veni cu voi până la el.

ADELA: Vino.

DANA: Nu pot părăsi farmacia. Dacă se termină noaptea și intră oameni dimineața… trebuie să fiu acolo.

ALEX: Atunci… lăsați-mă pe mine să o duc pe Adela.

DANA (automat): Adela nu pleacă cu nimeni. Mai ales cu tine. Dacă îi faci ceva?

ADELA: Mamă!

SFX: o bătaie de inimă în tăcere (poate sugerată de un sunet subtil). apoi Dana expiră.

DANA: Bine. Pleacă cu el. Dar tu… (către Alex) aveți grijă de ea.

ALEX: Am și eu o slăbiciune pentru copiii încăpățânați. Sunt greu de pierdut.

ADELA (un mic râs scurt, nervos): Nu e momentul de glume.

ALEX: Ba e. Gluma e o cârjă. Nu te face să mergi, dar te ține să nu cazi.

SFX: bubuiturile par să se depărteze. Se auzeau din ce in ce mai înfundat. Vibrațiile nu se mai simțeau in pardoseala. Gemurile nu mai zăngăneau

DANA: Acum. Deschid. Când zic „fugi”, fugiți. Nu vă opriți. Nimeni nu se uită în urmă

SFX: se aude cheia în yală. Se roteste si in 5,4,3,2,1 ușă grea se deschide încet. Cele doua femei se prind de mână. Barbatul iese primul

DANA (șoptit): Țineți-vă aproape. Unu… doi…trei ….fugi

SFX: ușa se deschide complet. vânt. undeva, o rafală îndepărtată.

DANA: Fugi!

SFX: pași în fugă care se îndepărtează. ușa se închide la loc, rămâne Dana în urmă.

ADELA: (a rămas mămuca în urmă)

DANA (către sine, în întuneric): Macul adoarme… dar noi… noi rămânem treji. Pentru ei.

SFX: picurul de apă continuă. fade out.

„MACUL” – piesă radiofonică (Partea II)

SCENA 6 – Strada spre bloc, noapte, fugă controlată

SFX: vânt, pași în fugă pe zăpadă murdară, respirații sacadate. În fundal, împușcături rare, mai departe decât înainte.

ADELA (șoptit, hotărât): Pe aici… scara din spate… dacă o luăm pe lângă zid, nu ne văd din intersecție.

ALEX: Te-ai mai antrenat la slalom printre gloanțe?

ADELA: Nu. Dar am talent la încăpățânare. (pauză) Mulțumesc că ai venit.

ALEX: N-am venit ca erou. Am venit ca tată. Dacă Andrei scapă, îți rămân dator. Dacă nu… (își înghite vorbele) Mai bine nu.

SFX: se opresc brusc, un motor greu trece undeva (tanc/transportor), șenile îndepărtate.

ADELA (șoptit): Stai. Treci după mine când zic.

ALEX (calm): Conducerea o lași la tine, înțeleg.

ADELA: O las la mine, da. Tu porți medicamentul.

SFX: pași rapizi; intrare pe scară; ușă de bloc trântită încet.

SCENA 7 – Casa vecinei, interior, lumină slabă, Andrei delir vorbind transpirat despre câmpuri de maci. Patul era ud, perna miroasea a boala

SFX: scări urcate în grabă, apoi o ușă deschisă; interior cald, dar apăsător. Radio slab pe fundal, cu bruiaje și fragmente de știri.

RADIO (îndepărtat, distorsionat): …se aud focuri… apel… rămâneți în case…

VECINA (voce scurtă, speriată): Repede, intrați! A început iar pe stradă!

ADELA: Mulțumim. Unde e?

SFX: pași spre o cameră mică.

ANDREI (delir, abia auzit): …maci… maci pe scări… să nu calci… îi strici…

ADELA (se apleacă): Sunt aici. M-am întors. Ți-am promis.

ANDREI (cu efort, o licărire): Adela…? Ești rece… ai mâinile reci…

ADELA: Sunt bine. Uite, ți-am adus… ceva pentru febră.

ALEX (își drege vocea, emoționat): Băiete… sunt eu.

ANDREI (un zâmbet firav): Tata… ai găsit… macii?

ALEX (înghite, își păstrează gluma ca scut): Am găsit ceva mai util decât macii. Un motiv să nu te mai porți ca un cuptor.

SFX: Alex așază pachetul; hârtie desfăcută, sticlă clincănește.

VECINA: Aveți seringă? Eu… eu n-am nimic.

ALEX: Avem. (pauză) Doamna… puteți să fierbeți niște apă? Un ceai, orice. Și o cârpă curată.

VECINA: Da, da! (iese grăbită)

SFX: pași care se îndepărtează, ușă.

ADELA (șoptit, către Alex): Poți? Ești sigur?

ALEX: Sunt sigur că dacă nu încerc, n-o să mă iert. Ține-i mâna. Vorbește-i.

ADELA (către Andrei, blând): Te țin. Respiri cu mine, da? Unu… doi… unu… doi…

SFX: pregătire injecție: ambalaj, ac scos, fiolă spartă cu grijă, aspirare. Sunete mici, precise.

ANDREI (încet): Adela… dacă adormi macii… se supără? Ușa scârțâie. Andrei delira

ADELA: Nu se supără. Se odihnesc. Și tu ai voie să te odihnești. Dar nu… nu pleci nnicăieri.Fata ta te iubește foarte mult

ALEX (concentrat): Gata. O să doară un pic. Nu te mișca.

SFX: injecția (discret). Andrei scoate un sunet scurt. Geamatul o făcu pe Adela să aibă lacrimi

ANDREI: Auuuuuuu și leșină

ALEX: Perfect. Încă ești cu noi, deci merge. Andrei…..Andrei

ADELA (îi sărută fruntea, cu grijă): Ești atât de fierbinte…
(a lesinat)

ALEX (jos): Acum așteptăm. Și îl ținem cald, dar nu sufocat. Dacă transpiră schimbăm rolurile. Eu il schimb tu il ștergi pe spate si pe piept cu prosop aspru

SFX: un ceainic undeva (off), apă esge turnată. Lingurita se mișcă lovind peretii cănii

SCENA 8 – Timpul trece, febra începe să cedeze

SFX: ticăit slab (un ceas). Afară, mai rar focuri, ca un ecou. În cameră, respirația lui Andrei se liniștește treptat.

ANDREI (mai lucid): Ce… ce s-a întâmplat? De ce e tata aici? De ce e… liniște? Unde sunt macii?

ADELA (râde scurt, ușurată): Nu e liniște. E doar… mai puțin rău. Au trecut trupele de teroriști, se îndreptau spre Piața Palatului. Bine că ti-a scăzut febra, ești bine acum.

ALEX (îi atinge fruntea): Ești mai rece. În sfârșit febră a scăzut…

ANDREI (clipind): Am visat maci. Și zăpadă. Și… mama Adelei strigând la mine.

ADELA: Nu era vis. Era mama mea în capul meu.

ALEX: Ai noroc. În capul meu e doar vocea contabilului din fabrică. Mult mai periculos.

ADELA: Stai, nu glumi prea tare, că îl ridici iar la febră.

ANDREI (cu efort, zâmbet): Ați… ați găsit medicamentul… de unde?

ALEX: De la Dana. Mama Adelei. Și înainte să începi: da, a fost dificil. Da, a fost… educativ.

ADELA (încordată): Ce înseamnă „educativ”?

ALEX: Înseamnă că oamenii se schimbă când pereții tremură. Și că Dana nu e doar „mama care zice nu”. E și omul care rămâne la post când alții fug.

ADELA (în șoaptă): Și totuși… nu mă vrea cu el.

ALEX: Asta… o să discutăm când nu mai ai ochii ăștia de animal hăituit. (pauză) Îți spun ceva: azi, Dana mi-a spus „aveți grijă de ea”.

ADELA: Ție?

ALEX: Mie. Ca și cum… ca și cum ar fi recunoscut că nu ne mai permitem războaie mici în mijlocul celui mare.

SFX: ușa se deschide; vecina intră cu ceai.

VECINA: Am făcut ceai de tei. Atât am avut.

ALEX: E perfect. Mulțumim.

SFX: cană pusă jos.

ADELA: Rămâneți aici, da? Dacă se aude ceva iar, nu ieșiți.

VECINA (cu teamă): Stau. Unde să mă duc…

SCENA 9 – Înapoi la farmacie/unitate: Dana singură, apoi Alex revine

(trecere sonoră)
SFX: vânt, apoi ecou de încăpere mică (cămara unității). Picurul de apă revine.

DANA (singură, încet, ca o rugăciune): Dacă scapă… dacă scapă, o să-mi fie rușine de cât de mult am urât. (pauză) Și dacă nu scapă… o să-mi fie rușine de cât de puțin am iubit.

SFX: cheie în yală. ușa se deschide.

DANA (tresare): Cine e?!

ALEX (încet): Eu sunt. Alex. Nu vă speriați.

DANA: Ce cauți aici? Ai dus-o pe Adela?

ALEX: Da. Și am făcut injecția. (pauză scurtă, apoi) Febra scade.

SFX: Dana expiră adânc, ca și cum și-ar aminti cum se respiră.

DANA: Slavă… (se oprește, își revine) Bine. Bine. Atunci pleacă. Stai departe de ferestre.

ALEX: Am venit să vă spun, nu să plec.

DANA (iritată de emoție): Nu e nevoie de raport.

ALEX: Ba e. Pentru dumneavoastră. Pentru mine. (pauză) Dana… vă mulțumesc.

DANA: Nu-mi mulțumi. (mai încet) Ce-a spus? A recunoscut-o pe Adela?

ALEX: Da. Și a zâmbit. Un zâmbet mic, dar… real.

DANA: Bine.

ALEX (după un moment): Știți… astăzi am văzut-o pe Adela cum a intrat în farmacie ca un glonț. Și mi-am dat seama că băiatul meu n-a ales o fată „nepotrivită”. A ales o fată curajoasă. Și asta… mă sperie și mă liniștește în același timp.

DANA (cu un râs scurt, amar): Curajul copiilor noștri e ca o oglindă. Nu-ți arată ce vrei. Îți arată ce e.

SFX: bubuit îndepărtat, apoi liniște tot mai mare.

ALEX: Se rărește.

DANA: Pentru moment.

ALEX (blând): Dana… despre relația lor. Știu că aveți motive. Dar dacă trecem de noaptea asta, poate… poate nu mai ținem cu dinții de motive.

DANA: Tu crezi că e atât de simplu?

ALEX: Nu. Dar cred că e mai simplu decât să-i pierdem. (pauză) Când am fost în cămară împreună, mi-am zis: dacă mor aici, ultima mea conversație va fi cu o femeie care mă urăște. Și mi s-a părut… nedrept de prost.

DANA: Nu te urăsc.

ALEX: Atunci ce?

DANA (tăcere, apoi): Te învinovățesc. Pentru că băiatul tău a intrat în viața fetei mele și deodată eu n-am mai fost centrul lumii ei. Și m-am purtat ca și cum asta ar fi o crimă. (pauză) E ridicol, nu?

ALEX: E omenesc. Ridicol e că ne trebuie revoluție ca să recunoaștem.

SFX: foarte departe, cântă cineva „Deșteaptă-te…” ca un murmur, apoi se pierde.

DANA (în șoaptă): Îi auzi?

ALEX: Îi aud.

DANA: Dacă Andrei trăiește, dacă… (își caută cuvintele) dacă se termină, vreau să-i văd împreună. La lumină. Nu pe furiș. Nu cu uși trântite.

ALEX (cald): Asta e aproape o declarație de pace.

DANA: Nu te obișnui. Sunt farmacistă. Dau doze mici.

ALEX (râde încet): Și eu sunt tată. Mă mulțumesc cu puțin, dacă e adevărat.

SCENA 10 – Dimineață: vestea bună, „macul” ca simbol

(trecere sonoră)
SFX: dimineață rece, dar mai „curată”. Păsări rare. Pași pe scări. Radio mai clar.

RADIO (mai limpede): …se anunță încetarea focului în anumite zone… recomandăm prudență…

SFX: ușă deschisă; Dana intră în apartamentul vecinei (sau în camera unde e Andrei). Adela se ridică brusc.

ADELA: Mamă! Ce cauți aici? E periculos, dacă se trăgea?

DANA: M-a adus Alex. Și înainte să începi, da: am mers pe scara din spate ca un șobolan disciplinat. (pauză; mai moale) Cum e?

ADELA (cu lacrimi): Trăiește. Febra… aproape a trecut.

SFX: Andrei mișcă în pat, mai conștient.

ANDREI (slab, dar lucid): Doamna Dana… bună dimineața.

DANA (surprinsă de politețe, apoi blând): Bună dimineața, Andrei.

ANDREI: Îmi pare rău pentru… pentru tot. Nu știu exact ce „tot”, dar simt că e mult.

DANA (se apropie): Ascultă-mă. Dacă mai ai energie să-ți pară rău, ai energie să te faci bine. Restul… îl reparăm după.

ADELA: Mamă…

DANA (către Adela, direct): Dacă îl iubești, îl iubești. Dar iubirea nu e fugă. E și muncă. E și respect. (pauză) Și dacă rămâneți împreună, o să vreau să vă văd crescând, nu ascunzându-vă.

ADELA (plânge, râde): Deci… nu mai spui nu?

DANA: Spun… „depinde”. (își ridică sprânceana) Glumesc. Spun da. Dar cu condiții de bun-simț: să vă țină școala, să vă țină grija, să nu vă mâncați unul pe altul.

ALEX (din prag, cu un zâmbet obosit): Vedeți? Doze mici.

ANDREI (încercând să glumească): Dacă apar maci iar… să știți că e doar febră, nu poezie.

ADELA: Nu. Macii sunt… altceva.

DANA: Ce?

ADELA (își caută cuvintele): Când alergam aseară, mi se părea că tot orașul e gri. Și apoi m-am gândit: dacă supraviețuim, o să vreau… ceva roșu. Ceva viu.

ALEX: Și macul e roșu.

DANA (ușor încurcată de emoție): Roșul nu e doar sânge. Poate fi și… început.

SFX: un moment de liniște bună. Afară, pași, oameni vorbind mai normal.

VECINA (de după ușă, timid): Se aude mai liniștit pe stradă… parcă.

ALEX: O să ieșim pe rând, cu grijă. (către Dana) Veniți?

DANA: Vin. Dar trec pe la farmacie întâi. Să văd ce-a mai rămas din ea.

ADELA: Vin și eu.

DANA: Nu. Tu rămâi cu Andrei. Azi ești infirmieră și iubită. Mâine… om liber.

ADELA (șoptit): Mulțumesc.

DANA (la fel de încet): Nu-mi mulțumi. Doar… trăiți.

SCENA 11 – Epilog scurt: primăvară (sugerată), maci

(salt temporal sugerat sonor)
SFX: primăvară: păsări, vânt blând, pași pe pământ uscat. Un râs tânăr. Departe, oraș „normal” (tramvai, voci).

NARATOR (opțional, cald): Unele povești nu se termină cu o izbândă mare. Se termină cu lucruri mici care rămân: o ușă deschisă, o mână ținută, un „da” spus la timp.

SFX: foșnet de flori atinse.

ADELA: Uite.

ANDREI: Maci.

ALEX: Deci… existau. Nu era doar febră.

DANA (zâmbind în voce): Existau și înainte. Doar că nu ne uitam.

ANDREI (către Dana): Doamnă Dana… pot să vă spun „mama Dana”? Sau e… prea mult?

DANA (după o pauză mică, cu un râs scurt): Spune-mi Dana. Începem cu doze mici, ți-am zis.

ADELA: Și eu ce fac? Între doi părinți care negociază ca la farmacie?

ALEX: Te obișnuiești. E semn bun.

DANA: Și încă ceva, Adela.

ADELA: Da?

DANA (blând, clar): Dacă vreodată te întorci la o ușă închisă de frică, bate. Nu mai sparge geamuri. (pauză) Îți deschid eu.

SFX: Adela inspiră, apoi râde printre lacrimi. Andrei o ia de mână.

ANDREI: Auzi? E liniște.

ADELA: Nu e liniște. E viață.

SFX: vântul trece prin maci. Fade out.

SFÂRȘIT

Opinia Danei Iancu

Am ajuns la convingerea că teatrul radiofonic de familie, precum povestea din «Macul», are puterea de a ne arăta, prin voci și tăceri, conflictele pe care le trăim acasă fără să le putem numi. O tânără hotărâtă, o mamă cu nervii ținuți strâns, un tată pragmatic și obosit: sunt personaje în care multe familii se pot recunoaște, cu fricile, încăpățânările și iubirile lor stângace.

Pun lucrurile în ordine. Un prim lucru: în multe familii, conflictele dintre părinți și copiii tineri vin din frică. Părinții se tem pentru viitorul copiilor, iar frica lor ia forma controlului. Tinerii simt controlul ca pe o negare a libertății și reacționează prin opoziție sau fugă. Un al doilea lucru: fiecare personaj are o parte de adevăr. Tânăra are dreptul să își aleagă drumul, mama are dreptul să se teamă, tatăl are dreptul să fie obosit și pragmatic. Tragedia apare atunci când fiecare își apără doar adevărul lui și nu mai poate auzi adevărul celuilalt. Iar al treilea: vindecarea începe cu ascultarea. Când părinții întreabă «ce simți?» în loc de «ce ai făcut?», iar tinerii încearcă să înțeleagă frica din spatele interdicțiilor, dialogul devine posibil.

Dacă e să rețineți un singur lucru, atunci acesta: astfel de povești ne oferă divertisment și o oglindă. Ascultând personajele, ne putem întreba cum vorbim noi cu cei dragi, ce tăcem și ce am putea spune altfel. Iar dacă o piesă de teatru ne face să sunăm acasă, cu o vorbă bună, și-a împlinit menirea.

Similar Posts